Cum arată Adeverința de vaccinare anticovid – FOTO

Adeverința de vaccinare anticovid este emisă în limba engleză și în limba română, iar duminică, primii români care s-au vaccinat anticovid au prezentat adeverințele lor în fața jurnaliștilor.

Adeverința de vaccinare anticovid conține numele, vârsta, unitatea medicală unde s-a făcut vaccinul, procedura urmată, dar și alte informații care permit o trasabilitate a fiecărei doze.

Campania de vaccinare va continua, România urmând să beneficieze de 10 milioane de doze de vaccin, aproximativ 140.000 – 150.000 de doze săptămânal.

Doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, estimează că imunizarea întregii populații din România va fi posibilă în aproximativ șase luni.

”Măsurile sanitare trebuie, în continuare, respectate pentru protejarea sănătății și vieții oamenilor”, transmite Guvernul României.

La spitalul bucureștean Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel s-a arătat deranjat că unii oameni tot nu înțeleg importanța vaccinării.

”Nici nu se pune problema să convingem pe cineva. Dacă lumea nu pricepe că din acest virus se moare, e problema lor. Statul și, respectiv, statele europene au pus la dispoziția cetățenilor acest vaccin. Vor să se vaccineze, bine. Nu vor să se vaccineze – iarăși bine. Însă, dacă se îmbolnăvesc să nu se întrebe de ce i s-a întâmplat treaba asta”, a spus doctorul Adrian Streinu Cercel.

FOTO: Guvernul României

%d blogeri au apreciat: