LUMEA EUROPA FM: Aripi noi pentru vechiul IAR 80 | REPORTAJ

Anul acesta s-au împlinit 80 de ani de când a început producția de serie a avionului de vânătoare IAR 80. În primii ani, aparatul de vânătoare fabricat și conceput la Brașov se număra printre cele bune ale celui de-al Doilea Război Mondial. Piloții de pe IAR 80 au înfruntat tot ce a avut mai bun aviația sovietică, americană, britanică sau germană. Singurele avioane cu care nu s-au duelat sunt cele din zona Pacificului.

Din acest punct de vedere, IAR 80 e un caz cu totul special. Cumva, și un motiv de mândrie. Dar, din păcate, deși a scris istorie, se numără printre foarte puținele modele din al Doilea Război Mondial din care nu a mai rămas nici măcar un avion. Toate aparatele IAR 80 au fost tăiate și topite în anii ’50.

Există azi două replici la muzee din București. Dar acestea sunt inexacte și nici vorbă să poată fi văzute la spectacole aviatice. Un grup format în principal din ingineri de aviație și istorici, ce își spun “Sky Legend”, lucrează însă la o replică exactă și funcțională a avionului. Până să vedem zburând un IAR 80 va mai trece un timp. E o muncă titanică și, în plus, nu s-a păstrat nici măcar toată documentația tehnică a avionului. Dar există speranță. Victor Marin i-a cunoscut pe membrii “Sky Legend” și ne spune povestea avionului IAR 80.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

%d blogeri au apreciat: