Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: ”O bună pregătire înseamnă un studiu de fezabilitate făcut de altcineva decât de o firmă apartament”

Vlad Voiculescu a vorbit, luni, despre cum vede că s-ar putea dezvoltat sistemul medical românesc. Vlad Voiculescu spune că proiectele referitoare la construirea spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova vor fi „accelerate”, urmărind și investiţii în spitalele vechi care să aibă „cap şi coadă”.

„Toate cele trei proiecte ale spitalelor regionale vor fi accelerate şi sunt proiecte, precum cel la Sibiu, cel de la Braşov, care sunt deja începute. A început pregătirea acestor proiecte de spitale şi acestea de asemenea vor primi atenţia cuvenită. (…) Avem nevoie de investiţii făcute în spitalele vechi, avem nevoie de investiţii care să aibă cap şi coadă. (…)

Este clar că problemele nu sunt de ieri de astăzi, dar la fel de clar este că a ne uita doar înapoi şi a găsi vinovaţi nu ne ajută foarte tare şi nu îi ajută cu siguranţă pe pacienţi şi pe cei care îi îngrijesc”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu la dezbaterea „Spitalele din România, încotro? Actul medical vs. infrastructură”.

În ceea ce priveşte spitalele noi, ministrul consideră că orice proiect de investiţii are nevoie de „o bună pregătire”, nu doar „studii de fezabilitate” făcute de o firmă de apartament.

„O bună pregătire înseamnă un studiu de fezabilitate făcut de altcineva decât de o firmă apartament, înseamnă un studiu de fezabilitate care chiar să stea la baza unui proiect de investiţii serios şi mai puţin la baza finanţării unui partid sau altul. Cam asta s-a întâmplat de-a lungul anilor: multe partide şi mulţi manageri de spital şi poate şi oameni care sunt acum pe locul ăsta unde sunt eu au făcut mai degrabă studii de fezabilitate menite să servească partidului sau lor. (…)

Nu o să fac ceea ce s-a tot făcut în România, să desenez pe hârtie multe punctuleţe unde o să fie spitale. Nu o să vă prezint machete, respectiv promisiuni grosolane despre cum mâine vor răsări spitale în România. (…) O să puteţi să aveţi acces la informaţiile despre progresul acestor proiecte în fiecare zi”, a adăugat Vlad Voiculescu.

%d blogeri au apreciat: