Primarul Firea critică intenția Ministerului Sănătății de a prelua conducerea spitalelor | AUDIO

Primarul general al Capitalei a criticat, joi, intenţia ministrului Sănătăţii de a prelua spitalele de sub coordonarea autorităţilor locale.

“Este o decizie incorectă faţă de pacienţi în primul rând, iar pe noi toţi, fie că reprezentăm autoritatea locală sau cea centrală, prin diverse ministere, trebuie să ne preocupe felul în care ne raportăm la cetăţeni. Anume, pacienţii care au nevoie de actul medical să fie primiţi în unităţi spitalicești moderne, foarte bine dotate, cu personal medical bine plătit şi de asemenea intruit, prin cursuri în țară și în străinătate, și să li se ofere condiţii decente, dacă nu condiţii europene de lucru”, a spus Gabriela Firea la Antena 3.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”În momentul în care doreşti să preiei spitalele din România, trebuie să investeşti. Până acum, din păcate, Ministerul (…) nu s-a implicat aproape deloc. Investiţia autorităţilor publice locale din România pe durata pandemiei este de aproape 900 de milioane de de lei, iar contribuţia Ministerului Sănătăţii nu ajunge nici la 200 de milioane de lei”, a mai declarat edilul.

”Autoritățile locale au dus greul în perioada de pandemie, iar ministrul Sănătății ne jignește pe noi și pe pacienți”, consideră primarul.

”Actul medical dintr-un spital este coordonat în totalitate, şi în acest moment, de către Ministerul Sănătăţii (…) Ne duce pe o pistă falsă domnul ministru, pentru că managerii de spitale nu sunt aleşi de autorităţile locale. Poate, pe o perioadă interimară de două-trei luni, o autoritate locală poate să semneze poate să semneze un contract cu un manager, dar concursurile sunt foarte stricte”, a explicat Gabriela Firea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Poate că domnul ministru vrea să aducă chelneri, picolițe, coafeze, așa cum am văzut că a făcut numiri la diferite instituții … oameni care nu au nicio pregătire și probabil păstrează aceste locuri pentru oameni care nu au calificarea să conducă un spital”, a susținut Gabriela Firea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Nelu Tătaru a anunțat, joi, că intenţionează ca, după modelul din perioada stării de urgență, coordonarea medicală a spitalelor să fie făcută de instituția pe care o conduce. Totuși, din punct de vedere financiar, unităţile medicale ar urma să depină în continuare de autorităţile locale.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
%d blogeri au apreciat: