Primele achiziții publice de artă contemporană din ultimii 12 ani

MNAC anunță lansarea primei proceduri de achiziții publice de artă contemporană din ultimii 12 ani. Noua sesiune de achiziții de artă contemporană, lansată în contextul de stres economic al pandemiei COVID-19, vizează creația artiștilor vizuali în viață, originari din România, activi pe scena de artă în țară și / sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, și este menită să crească patrimoniul cultural gestionat prin colecția MNAC.

”Achizițiile vor constitui un stimulent pentru producția artistică actuală, iar procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât și tinerelor generații.

Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, este format din 11 membri titulari și doi supleanți, iar în structura sa se vor regăsi reprezentanți ai Consiliului Științific al MNAC, ai universităților de profil din București și din țară, ai sectorului independent, precum și specialiști desemnați de către Uniunea Artiștilor Plastici”, se arată în comunicatul MNAC.

Toate detaliile despre procedurile de participare se accesează de pe site-ul MNAC. Dosarul de participare se trimite în format digital, direct sau prin wetransfer.com la adresa de e-mail: [email protected].

Caracterul internațional al comisiei de jurizare impune completarea formularelor și documentației în limbile română și engleză. Termen limită de depunere a dosarului online: 11 septembrie 2020, ora 17:00.

FOTO din expoziția Văzând Istoria – 1947-2007. Colecția MNAC (15.11.2018 – )
credit foto: Dani Ghercă
Prin amabilitatea: MNAC Bucharest

%d blogeri au apreciat: